De vorba cu vocatia mea…

Ieri am avut parte de una dintre celele mai emotionate zile din  viata mea.E minunat sa ajungi la performanta de a-ti gasi vocatia.  E greu de descris ce am simtit in fata unei clase pline de elevi de clasa a X-a.  Fiind studenta la Universitatea Spiru Haret,  am  inceput un curs de pedagogie, la inceput a fost o joaca dar dupa cateva cursuri am luat-o extrem de serios. Recunosc pana acum ceva timp credeam ca vocatia mea este scrisul; da de unde! M-am simtit atat de bine in fata acelor elevi incat nu imi venea sa mai ies din clasa.

E adevarat talentul l-am mostenit de la tata dar e ceva mai mult.  De cand ma stiu practic am  trait in lumea cadrelor didactice;  am vreo 6 in familie=)) si am invatat sa apreciez munca celor de catedra.

Facultatea m-a maturizat foarte tare deorece aici  am avut parte de profesori care m-au facut sa indragesc meseria de cadru didactic mai mult decat orice. In cladirea Facultatii de Geografie am  trait poate cele mai grozave experiente didactice  din intreaga viata.

Cu toate ca stiam ce am de facut m-au napadit emotiile. In timp ce elevii scriau ceva in caiete mi-a trecut prin cap  intrebarea unui bun prieten, adresata mie la misto: “Care este duoa tine definitia  profesorului?”  Cu zambetul pe buze i-am raspuns foarte senin: Dan Eremia. Cu cat ma gandesc mai bine cu atat imi dau seama ca nu am gresit.

Nu vreau sa imi lau profesorul de Geomorfologie si Geografia Fizica a Romaniei asa doar ca sa dai bine…nu.  Cu o metoda didactica impecabila dansul ne ofera informatii intr-o maniera atat de placuta incat pacra ora si jumatate alocata cursului trece in 5 minute….

Sunt fericita pentru experienta avuta si cred cu ardoare ca  acesta e  locul meu…. Elevii au fost extraordinari dandu-mi cateva lectii de respect, le  multumesc pentru asta…  La final vreau doar sa ma rog la bunul Dumnezeu sa ma ajute sa imi indeplinesc visul….