Archive for the ‘tara tuturor posibilitatilor’ Category

Zilele acestea am redescoperit o piesă ce mi-a atras cu siguranţa atenţia: Andre’- Iluzii. Într-o Românie în care politica se transformă în circ iar circul adevărat  este apreciat doar peste hotare,  noi ne amăgim cu bucurie.

Prinşi între tăieri de salarii şi pensii uităm că viaţa nu e doar un joc.  România a devenit o ruletă rusească de prost gust în care joaca de-a puterea  îi revine unui singur om: Traian Băsescu.  Ţara noastră a devenit o iluzie? Probabil că piesa ce urmează ne va descreţii frunţile.  Dedic această melodie tuturor celor ce  cred cu tărie că patria noastră e bolnavă.

Vrând-nevrând ieri m-am holbat si eu la cutia aceea neagră numită televizor si am urmărit si eu dezbaterea şi mai ales votarea moţiunii de cenzură înaintată de opoziţie.

Nu spun că   sunt contra faptelor Teodorei Virginia Trandafir  parlamentar PDL care a dat un vot pozitiv motiunii, dar parcă  atmosfera aia de stadion nu îşi avea locul acolo!

Circul alimentat de vedeta de televiziune m-a cam dezamăgit. Oare un capital de imagine face mai mult decât decenţa? eu una cred în ultima perioadă da.  Sper sa nu ma inţelegeţi greşit, sunt un mare fan al lui Teo, dar gestul de ieri a fost exagerat de teatral şi mai ales neloial. Recuşnosc că ii admir curajul de acorda credit moţiunii dar să fim serioşi partea cu îmbrăţişarea adversarului  nu era deloc necesară.

Câinii se bat, si carul trece…aşa e politica româneasca…

In aceasta seara presedintele Romaniei Traian Basescu a facut cateva declaratii ce ne-au uimit pe toti. Recunosc,  am fost foarte surprinsa de atitudinea premierului-presedinte de a da o declaratie care il incrimineaza.

Nu sunt un mare fan Basescu, dar de data asta am apreciat sinceritatea de care a dat dovada.  Romanii il denigreaza  pe presedintele tarii dar uita ca tot ei l-au reales. Nu inteleg ce se plang unii care insistau ca marinarul este cel mai potrivit.

Saraca tara bogata a cam inteles: “Pe asta il avem cu asta defilam”  In situatia de fata noi cetatenii nu avem nici o solutie, munca noastra va fi o munca voluntara.

Traiasca Romania, traiasca libertatea!

Radu Berceanu

Subordonat direct Ministerului Transporturilor Spitalul Clinic CF Nr.  2 a cam dat-o in bara in ultima perioada.  Nu am facut medicina si nici nu am de gand sa urmez aceasta facultate dar sa  ajungi de la  o banala cauterizare  a unei rani de pe colul uterin la coma mi se pare destul de grav.

Am si eu o intrebare: Daca prim-solista Teatrului National de Opereta “Ion Dacian” nu intra in coma, se sinchisea cineva? Intrebarea fiind retorica imi voi raspunde singura: evident ca nu.

Sa ii multumim lui Dumnezeu ca una dintre victime a fost o persoana cunoscuta, ca altfel si acum mureau oameni. Nu inteleg ce e atat de greu sa sterilizezi niste instrumente medicale? Nu stiu dar acesti oameni chiar  nu inteleg ca o greseala minora poate distruge viata unui om?
Directorul spitalului a fost demis de ministrul transporturilor Radu Berceanu, dar dupa cum stim cu totii  acesta intai deminte si apoi se gandeste sa rezolve problema.

Trebuie sa intelegem ca sistemul sanitar romanesc e la pamant; ca sa nu zic ca nu exista. Orcarui roman i se poate intampla sa mearga  la spital cu o problema minora si sa ajunga acasa in cosciug.

De ce? Pentru ca oamenii ce ar trebui sa isi exercite meseria de medic nu mai sunt motivati de nimic. Nu putem merge la medic fara a-i baga ceva in buzunar.  E foarte grava povestea asta, iar Spitalul Clinic CF 2 a avut ghinionul sa fie primul spital mediatizat.

Sa speram ca nu voi avea dreptate, dar din pacate de obicei am…

Nu cu mult timp in urma am invatat ca poluarea fonica poate fi si altfel. Cu totii, cand ne gandim la poluare fonica ne vin in minte doar  muzica asurzitoare ce se aude  din apartamentul de vizavi.

De ani de zile in spatele casei mele(deorece stau la tara); se intampla o altfel de poluare fonica. Oare plansetele disperate ale unui copil de 2 ani si jumatate pot fi considerate poluare fonica? Sunt considererate.  Spre rusinea noastra le auzim si nu facem nimic. Trecem pe langa ele fara sa ne pese…parca am fi morti. In fiecare zi pe strada aceeasi poveste: barbatii isi maltrateaza si isi siluesc sotiile, si nu numai sotiile…  Pana si durerea ascunsa a acestor femei o putem considera poluare fonica; o vedem, o auzim, o simtim dar ce facem: un mare nimic.

Ani de zile am crezut ca sunt prea mica pentru o lume fara inima. Nu e asa, si o vorba buna ajuta uneori. Nu mai putem fi asa… Am vazut ca se poate! Trebuie sa redevenim oameni, pana si animalele sunt mai blande decat noi!

Si acum ma intreb si va intreb: Daca aceasta poluare fonica exista, de ce nu facem ceva?Unele zgomote nu se aud cu urechile…