Imi e atat de dor de mine. Nu mai suport singuratatea, e mult prea mult. Incerc din rasputeri sa ma lupt cu disperarea; dar nu cred ca o voi invinge vreodata. Ma sufoc in propriile ganduri si iluzii. Vreau sa plang pana la epuizare dar lacrimile nu mai vor sa apara pe obrajii brazdati vraja suferintei…
Versuri? Nu am mai putut doua versuri cu subiect si predicat de cateva saptamani. Nu mai pot respira aer curat, in plamanii mei ajunge doar praful vulcanic al durerii. Unde voi ajunge? In ce colt gradinii iadului imi voi petrece suferinta?
Oare e adevarat? Poate ca e un cosmar din care nu mai pot sa ies. Plansul, pieirea si mai ales disperarea au ajuns deja la ordinea zilei in viata mea…. Mai demult am jurat ca nu voi mai scrie asemenea lucruri pe blog, dar chiar am ajuns la capatul puterilor.
Sunt fantoma Corinei Enache de altadata. In jurul meu lumea se strange si se face bucatele. Cred ca norul vulcanic islanndez a reusi sa oamoare pana si al noulea cer.
Nota de autor: Acest articol este doar rodul imaginatiei mele, si trebuie luat ca atare. Multumesc!
Doamne! E atat de crud noroiul care ma umple pana la radacina…. E groaznic sa pierd tot datorita unui vulcan ce erupe. Trilogia noroiului crud ma scoate din minti.
