Posts Tagged ‘preseinte’

 

Traian Basescu declara, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertatii Presei, ca o reglementare si un control asupra acestei bresle trebuie sa vina din interior, nu din exterioarul meseriei de jurnalist.

 

“În această zi jurnaliştii din toate colţurile lumii sărbătoresc una dintre cele mai importante valori democratice, libertatea presei. În România, libertatea presei a fost câştigată cu mari eforturi şi consolidată tot mai mult în ultimii ani, inclusiv prin dezincriminarea, ca faptă penală, a insultei şi calomniei, dar şi prin reuşita tuturor celor care s-au împotrivit adoptării unei legi a presei”, se arată în mesajul preşedintelui Băsescu, publicat de Administraţia prezidenţială.

 

 

 

“Am susţinut necondiţionat eforturile lor şi cred, în continuare, că o reglementare şi un control al presei trebuie să vină din interiorul breslei, şi nu din afara lui”, declara presedintele Romaniei.

 

Traian Basescu recunoaste, prin aceste declaratii, ca presa este cea de-a  patra putere in stat, urand succes si putere de munca tuturor celor ce lucreaza in acest domeniu.

 

Corina Enache

Sursa: Optimal Media