Scrisoarea săptămânii | «Cu 5.000 € aş putea merge din nou»

Posted: September 8, 2012 in Anirock, Ganduri nespuse, Povesti
Tags: , , , , , , ,

 

“Despre povestea vieţii mele, până acum, la 40 de ani, pot spune că bate orice film. La naştere am avut numai 900 de grame, iar medicii m-au declarat avorton. M-a găsit femeia de serviciu într-o cădiţă şi a văzut că mişcam. Atunci am fost salvată şi redată mamei mele. La doi ani am fost operată la ochiul stâng, unde mi s-a pus o proteză din sticlă. La 21 de ani, din cauza unei operaţii greşite la piciorul drept, am ajuns în scaun cu rotile. Din februarie anul acesta, viaţa mea s-a schimbat şi mai mult în rău. Mama, cea care era singurul meu sprijin, a fost operată de cancer digestiv. Acum eu trebuie să mă ajut şi pe mine, şi pe ea. Îi fac mâncare pasată, o spăl şi o ajut să îşi pună scutecele. Locuim la etajul unu şi ca să pot merge pe la magazine să cumpăr mâncare, împing căruţul pe scări, iar eu mă tărăsc pe fund până la ieşirea din bloc. Cineva mi-a cerut 50 de lei să mă coboare şi să mă urce şi nu-mi permit să dau aceşti bani. Vă cer acum sprijinul, fiindcă ştiu că am o şansă şi nu vreau să o ratez. Diagnosticul pe care l-am primit la 21 de ani a fost retracţie de cvadriceps cu deplasare de rotulă. Medicii din România nu mi-au dat şanse, cu toate că mă urc singură în cărucior şi nu am simţurile atrofiate. Cu ajutorul unor oameni buni am trimis actele la un spital din Viena şi acum am nevoie, pentru început, de 5.000 de euro ca să ajung acolo, să îmi facă analize exacte. Cu aceşti bani aş putea merge din nou. Dacă printre cei care citesc povestea mea sunt oameni care ştiu că m-ar putea ajuta să merg iar şi că mă pot opera şi în ţară, eu accept orice, numai pentru a putea să fiu un om normal. Dacă mama mea va pleca la ceruri, eu trebuie să fac ceva pentru mine, aşa că vă rog să mă ajutaţi”, Georgeta Constantin, Bucureşti.

Dacă vreţi să o ajutaţi pe Georgeta, puteţi dona bani în conturile

  • RO 43 BRDE 445 SV 099 67 98 4450 în EURO;
  • RO 07 BRDE 445 SV 854 298 544 50 în LEI, deschise la BRD Agenţia Floreasca, pe numele Constantin Georgeta

Cititorii care doresc să ajute sau care vor să afle mai multe amănunte despre cazurile prezentate astăzi ne pot contacta la redacoeie, la numărul de telefon 021.203.08.50

 

Sursa: Ziarul Libertatea

Comments
  1. dieta says:

    Într-adevăr a fost o lectură uşoară de o săptămână şi un pic, care mi-a readus bucuria de a citi şi foamea de a devora literatură. însă o să mă rezum tot la cărţi uşurele, că nu e momentul să mă arunc în vâltori nebănuite.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s