O lumina se aprinde in camera mea. Alarma telefonului suna si tata intra in camera. Masinile urla in curte si o voce striga cu putere la poarta: “Dane, a murit tactu’!” O liniste totala se lasa in incapere si lacrimile incepe sa curga…
Oare de ce? Cuvintele sunt de prisos iar durerea incepe sa prinda aripi….75 de ani de viata si 45 de munca se sting in 3 minute jumatate. Atat a durat ca bunicul (tatal tatalui meu), sa isi dea duhul…
Desi nu eram atat de apropiati cand am vazut trupul zvarlit aiurea in cosciugul de lemn inima a incetat sa mai bata. Bunicul era ca argintul viu…acum era aici peste 2 secunde era in partea opusa a camerei.
Povestea unei povesti de sfarsi in cateva minute. Suntem doar papusi in mainile destinului…Adio…Adio….
Sa spun adio nu are rost… O sa spun doar atat: Pe curand…