Marturisire

 

Imi poezesc durerea de a sterge moartea de pe buzele-mi firave,

Brazdate,
Aiurea de paginile-mi zbuciumate de necuvinte.
Respir
Acum povestile propriilor amintiri inmormante in sange.
Solemn;
Pun pariu cu viata ca perdelele Bisericii mele ard in flacarile iadului….
Rescriindu-mi
Codul genetic in litere, cuvinte, propozitii si fraze alung cosmarul,
Infasurat,
In prealabil in cearceafuri de papirus!

Corina Enaxhe                                                17 iulie 2008

 

Vulcanul Paunescu

 

Ce pot spune drept omagiu?                    

Flacara din ochii s-a stins….

Azi am ingropat poetul,

Dar vulcanul  s-a aprins!

 

 

Am inchis in versuri boli

Cadavre vii in asfintitre

Pasind in lanturi uneori,

A flacarilor uneltire.

 

Zambet viu de pui de om

Un adio tu ne spui

Esti Vulcan  poet ori om?

Din mormant  tu viu ramai….

 

Daca nu as fi roman

As emigra in Romania, tu

De nu ai fi poet

Te-ai insura cu poezia

 

Adrian si Paunescu corelatia fatala,

Eminescu –Paunescu uniunea ideala

Astazi flacara s-a stins,

Insa a erupt vulcanul!

 

Adio…

O lumina se aprinde in camera mea. Alarma telefonului suna si tata intra in camera. Masinile urla in curte  si o voce striga cu putere la poarta: “Dane, a murit tactu’!” O liniste totala se lasa in incapere si lacrimile incepe sa curga…

Oare de ce? Cuvintele sunt de prisos iar durerea incepe sa prinda aripi….75 de ani de viata si 45 de munca se sting in 3 minute jumatate. Atat a durat ca bunicul (tatal tatalui meu), sa isi dea duhul…

Desi nu eram atat de apropiati cand am vazut trupul zvarlit aiurea in cosciugul de lemn inima a incetat sa mai bata. Bunicul era ca argintul viu…acum era aici peste 2 secunde era in partea opusa a camerei.

Povestea unei povesti de sfarsi in cateva minute. Suntem doar papusi in mainile destinului…Adio…Adio….

Sa spun adio nu are rost… O sa spun doar atat: Pe curand…